Offroad – o echipă de suflet
Acţiune umanitară în cătunul Trei fîntîni
Miercuri, 22 decembrie, ora opt. Întîlnire în curtea TeleM Iaşi. Preşedintele Offroad Club îşi face apariţia în impresionantul Jeep Wrangler, pentru a ne prelua. Îmbarcarea, cu toate lucrurile pregătite şi... la drum! Prima escală, destul de rapid, la o benzinărie de la marginea oraşului – locul fixat pentru întîlnire.
Dar, despre ce este vorba? Cu numai o zi înainte de Ajun, Moş Crăciun a ajuns în satul trei fîntîni din judeţul Neamţ. Un sat uitat de lume, unde, în timpul iernii nu poate ajunge nici o maşină. Sau, mai exact, aproape nici una, pentru că maşinile special echipate pentru raidurile offroad au reuşit să ajungă acolo şi să le facă o mare bucurie sătenilor, uimiţi că văd în cătunul lor maşini în miez de iarnă. Cei ce au făcut posibilă această minune au fost Offroadclub Iaşi, împreună cu administraţia judeţeană Neamţ şi primăria Dămuc. Aceste instituţii s-au arătat deschise la iniţiativa clubului, de a ajunge cu şase maşini în zonele unde oamenii îşi pierduseră nădejdea că mai pot fi vizitaţi pentru a li se face cadouri de Crăciun.
Ora 08.45. Convoiul umanitar pleacă în direcţia Est, pe Drumul European 28, Iaşi-Tîrgu Frumos.
Viteza de croazieră fixată este de 70 km/h, o viteză relativ redusă, dar, avînd în vedere setările maşinilor, „scurte, cum li se spune”. Mai exact, treptele de viteză sînt apropiate şi lasă motoarele turate, pentru a permite un cuplu mare, necesar efortului pe care-l presupune o topografie accidentată. Pentru şosea, atît setarea transmisiei cît şi anvelopele speciale s-au dovedit a fi anevoioase. Singurele modele care s-au comportat normal au fost pick-upurile Toyota Hilux şi Mazda, maşini în finisare „domestică”, de magazin. Desigur, terenul accidentat şi în special vadurile adînci sau rampele alunecoase vor scoate însă în evidenţă avantajele modelelor pregătite special pentru offroad.
Revenim, deocamdată la şosea şi parcurgem încet dar sigur Tîrgu Frumos. Apoi, Sud-Sud-Vest, ţinem E 28, spre Roman, oraş care, dintr-o „eroare de navigaţie”, să-i spunem l-am centurat, fără a ne expune, aşa cum poate ne-am fi dorit.
După acest eveniment, am schimbat cursul: Vest-Nord-Vest, într-o primă fază pe drumul naţional 15 D, atacînd Carpaţii spre cetatea Piatra Neamţ, un prim reper în odiseea noastră. Se făcuse ora 9 şi 20 de minute...
Ora 10.00. După o acomodare prealabilă cu relieful montan, prin imaginile Ceahlăului, care începeau să se desluşească, am ajuns la Piatra Neamţ, locul în care trebuia să luăm legătura cu un anumit consilier municipal, care să ne conducă la primăria comune Dămuc. Nu am scăpat ocazia şi am făcut cîteva fotografii cu maşinile aliniate parcă la poalele Ceahlăului, şi nu la porţile oraşului, după care am pornit spre Prefectură.
Evident, am avut cîteva discuţii şi cu un agent de circulaţie, derutat de apariţia noastră în faţa Prefecturii Neamţ. Am stat puţin în piaţa din centrul oraşului şi pe la 11 am plecat spre comuna Dămuc, de unde urma să ne continuăm traseul pe drumurile greu accesibile din Munţii Tarcăului, pe la Trei Fîntîni şi apoi pe apa Bicăjelului, graniţa cu judeţul Harghita. Aşadar, Dămucul a fost pentru noi popasul dinaintea trecerii la atac. Aici s-a trecut la ajustarea presiunii în pneuri, pentru a ajunge la o valoare de 1,5 atmosfere, valoare scăzută dar care asigură o mai bună aderenţă pe zăpadă şi gheaţă.
Era deja ora 12 cînd am plecat de la primărie pregătiţi din toate punctele de vedere pentru confruntarea cu muntele. Sus, soarele ne privea rece, jos, apa susura tăcută sub tăria gheţii. Oameni, maşini, munte şi nici un scenariu, doar intenţia de a face bine altor oameni. Primul popas l-am făcut destul de rapid, cam pe la 12 şi jumătate de pe un vîrf de deal greu accesibil. Oamenii erau atît de miraţi, încît ne priveau cu neîncredere parcă. De fapt, acest sentiment l-am avut pentru întreaga călătorie, de fiecare dată cînd opream la cîte o casă, în cîte un cătun rătăcit. Copii, femei, bătrîni, cu expresia bucuriei reprimată parcă de o neîncredere: se poate oare să fie şi bine?
Fiecare dintre cele treizeci de familii a primit un sac de Moş Crăciun, care conţinea cîte 5 kg de făină, paste făinoase, zahăr şi orez, cîte trei kg de produse din carne, două cutii de margarină, mazăre, sos tomat şi brînză topită, un kilogram de măsline şi un litru de ulei. Nici copiii satului nu au fost uitaţi, fiecare dintre ei primind cîte o jucărie, cinci ciocolate, o pungă mare de napolitane, doi litri de băuturi răcoritoare şi două kilograme de portocale.
Ce a fost în rest? Inutil de ţinut jurnalul, pentru că un offroad nu se cuantifică în file de jurnal, ci în prezenţe la check-point-uri. În cazul nostru, aceste check-point-uri au fost casele oamenilor pe la care am ajuns iar offroad a fost totul, cu adrenalină, trasee ameţitoare şi peisaje de basm.
Întunericul ne-a prins tot în munţi, pe la ultimele case, la întoarcere acum, buclînd pe Bicăjel, un fir de apă care face graniţa judeţelor Neamţ şi Harghita, după cum vă spuneam, la poalele Hăşmaşului Mare. Era ora 19 şi ne îndreptam spre Lacul Roşu, un reper situat la numai cîţiva kilometri vest faţă de punctul prin care intraserăm în munte, pe DN 12 C, mai exact. Ultima parte a traseului montan ne-a surprins foarte plăcut, încîntîndu-ne cu priveliştea de la Cheile Bicăjelului, ca o anticameră pentru grandoarea Cheilor Bicazului, pe care urma să le parcurgem nu după multă vreme.
Acţiunea iniţiată de offroad club Iaşi este doar un început, o promisiune pentru speranţa umană, care poate fi primită şi ca o prelungire a sportivităţii şi spiritului de echipă, atribute bine reprezentate în competiţiile şi lumea celor de la offroad.
